De ce fac debate

Debate-ul, sau dezbaterile academice reprezintă după cum este sugerat și de denumire, un mod de dezbatere la un nivel înalt, un nivel ce necesită cunoștințe în majoritatea domeniilor dintr-o societate (educație, politică, economie, justiție, ș.ș.m.d). Pentru mine personal, această modalitate de a te manifesta, de a te folosi de propriile tale aptitudini și calități (oratorice, persuasive, empatice, lingvistice, de inteligență) este o ocazie minunată și o oportunitate uriașă de a mă dezvolta personal din toate punctele de vedere. Entitatea non-guvernamentală DSDC, a cărei membru sunt-și spun asta cu multă mândrie-este una din puținele entități, care în condițiile unei societăți mult prea conformiste, neimplicate si delăsătoare, dorește să schimbe, să se implice, să propună, și nu în ultimul rănd, să educe. Ei bine, această entitate are tot potențialul de a-i învăța pe tineri cum să dezbată, cum să-și susțină propriile argumente, cum să vorbească în public, și multe altele. În continuare voi prezenta câteva motive majore și esențiale pentru care eu fac debate-poate îi conving pe cei care citesc această postare să facă și ei parte din această organizație 😛

  • Elimină anxietatea comunicațională- multe studii arată că de cele mai multe ori, frica de a vorbi în public este mai mare decât frica de a muri. Prin traininguri ținute de experți în arta vorbitului în public, dar și prin participarea propriu-zisă la competiții numeroase (atât în cadrul organizației, cât și la competițiile naționale), învățăm să ne controlăm emoțiile de a vorbi în public, pâna la eliminarea lor definitivă.
  • Dezvoltă încrederea în sine- la început nu credeam acest lucru, dar după câteva competiții am realizat că socializarea cu debateri din diferite orașe ale țării, vorbitul în public în sine cu tehnicile de persuasivitate, exprimarea emoțiilor și bineînțeles câștigarea majorității meciurilor, te validează ca persoană și îți ofera un surplus de încredere în propriile tale aptitudini (printre care și cea de a gândi-critic de cele mai multe ori, de a convinge și de a te face înțeles)
  • Îmbunătățește stilul și imaginea- Tot limbajul non-verbal și stilul de a argumenta, de a-ți expune propriile idei și convingeri, dar și modul în care alegi să faci acest lucru, sunt lucruri pe care le înveți în cadrul organizației, lucruri care te ajută în primul rând în viața cotidiană și în relațiile interumane. Cu toții avem o oarecare nevoie  patologică de aprobare și de a avea dreptate. Atunci de ce nu am obține acestea într-un mod mult mai ușor, cu stil?
  • Oferă oportunități- în piața muncii actuale, din ce în ce mai mulți angajatori apreciază calitățile vorbitului în public, dar și cei care au proprile lor intreprinderi și stăpânesc această artă, iși dezvoltă mult mai bine afacerea și prin încrederea manifestată, obțin mai multe contracte și facilități. Există și inițiative precum excursii și tabere, lucruri ce-i fac pe tineri să-și îmbunătățească capacitățile de socializare într-un mediu ce îmbină formalul cu non-formalul (distracție, activități, etc). A vorbi în public înseamnă să iei atitudine, să fi non-conformist, să îi influențezi tu pe ceilalți într-un mod cât mai profesionist și să câștigi în urma acestor reacții.

Thanks! 🙂

Ponta…presedinteeee????

Astăzi pe scena politică sau mai degrabă pe scena politico-instituțională, (fiindcă au participat cadre ale M.A.I-ulu, și alte instituții neaflitiate politic bineînțeles-hai mă leși?) un lucru mirific…pentru domnia sa prim-ministrul României Victor-Viorel  că doar nu pentru noi ăștia fraierii de elevi care învățăm în bănci vechi de mai bine de 20 de ani-ce?-vorbesc prostii-poate mai bine de 30, sau pentru pensionarii care nu-și pot lua medicamentele de pe o lună pe alta.

Să lăsăm la o parte taclalele și să vedem ce s-a întâmplat. În pofida regulamentului intern al instituției cu pricina, domnia sa, Victor-Viorel a fost primit cu onoruri militare-whaaat?-da da, asa cum ai auzit, onoruri militare! Fac o mică paranteză: Multe state cu istorie bogată, au ales ca la evenimente cu conținut asemănător să ofere acest tip de onoruri persoanei cu cea mai înaltă funcție în stat, precum ar fi trebuit, în speță să se înâmple, iar nu altfel. Băi deci îți dai seama cum s-a simțit în acel moment domnul Viorel? Îți dai seama ce sentiment de înălțare a sinelui a trebuit să îndure? Dar ce transcendență?-Ce să mai..a fost sublim. Pe lângă toate acestea, domnul Victor-Viorel ne oferă în exclusivitate un anunț-bombă: va candida la prezidențiale…sau cel puțin așa reiese în urma unei întrebări puse de o jurnalistă în contextul nerespectării statutului M.A.I și acordarea de onoruri militare domnului plagiator. La care domnul Victor-Viorel, din prea multă beatitudine sufletească, în urma evenimentelor care s-au înâmplat, a răspuns că va fi președinte.

Dacă toată treaba asta pare a fi serioasă, e jale, dar e jale rău de tot. Cum ar fi ca un politician de joasă speță să ne conducă țara?-pe langă asta să fie și plagiator? Ce să mai spun despre lipsa de viziune politică, lipsa de verticalitate, de coloană vertebrală și de neasumare a deciziilor politice luate-până la urmă, practic de minciunile gogonate pe care le spune zilnic de la un post la altul de televiziune? Eu personal, mi-aș tăia ambele mâini numai să nu pun ștampila de vot pe numele lui…ggggg

Indicatori comportamentali-inca o resursa in cunoasterea celorlalti

Încep rubrica “Psihologie” prin a posta un ghid practic de cunoaștere a emoțiilor celorlalți. Cu toții avem stări sufletești, de cele mai multe ori diferite și fluctuante în aceeași măsură de la o situație cotidiană la alta, sau de la un eveniment la altul. În anumite momente putem fi entuziasmați, exaltați, fericiți și euforici iar în alte împrejurări, posomorâți, irașcibili, disprețuitori sau triști. Cunoașterea emoțiilor celorlalți este folositoare atât pentru a-i cunoaște și înțelege mai bine cât și pentru a ști cum să ne comportăm noi înșine în raport cu interlocutorii noștri, de cele mai multe ori pentru satisfacerea unor nevoi personale-de ce nu? Înainte de a începe, țin să menționez faptul că există și indicatori falsificați de ceilalți cu scopul de a induce în eroare sau pur și simplu de a mima anumite emoții inexistente cu adevărat (zâmbet fals, falsa ironie, ș.ș.m.d), indicatori pe care îi vom parcurge împreună.

  • Atitudini sumisive\de supunere sau chiar aversiune față de propria persoană: picioare ținute drept și încrucișate în formă de foarfecă (și\sau voința de a fi considerat arogant), ascunderea picioarelor (sub scaun, de cele mai multe ori), postura defensivă a mâinilor ce sunt împreunate în față, aprobarea cu capul de sus în jos, sprâncene ridicate și ochi relaxați (figura inocenței), un singur picior pe care cade toata greutatea corpului iar celălalt picior este îndoit cu talpa, fie în față, fie în spate sau cu vârful atingând pamântul, roșeața feței, deoarece după cum spune și Peter Collett, indivizii care înroșesc des sunt cei mai preocupați și îngrijorați pentru felul în care sunt văzuți de ceilalți. Rosul unghiilor este deasemenea de cele mai multe ori un semn al dezaprecierii propriei persoane  sau de ostilitate inhibtă.
  • Semne ale minciunii și ale anxietății (îngrijorării): Am ales aceste două manifestări (minciuna și anxietatea) pentru a fi puse împreună deoarece nici gesturile, mimica și micro-expresiile care le trădează nu le exclud reciproc. Așadar, principalele semne ale anxietații și minciunii sunt: “atingerea corporală” ca formă a autoliniștirii, prin atingerea părului, atingerea unei părți opuse ale corpului (mâna dreaptă care atinge brațul de la mâna stângă), frecarea mâinilor, jocul cu inelul, sprâncene ridicate și unite, mușcarea ambelor buze, în care buza de sus și cea de jos sunt trase înăuntrul gurii și ținute strâns. Ferirea privirii sau o privire mult prea atentă împreunate cu acoperirea gurii (la copii), masarea părții drepte a buzelor (la adoleșcenți) și atingerea părții de jos a nasului sau a nasului cu mana\umflarea nărilor (la adulți) cât și atingerea buzelor cu degetul sunt semne clare ale minciunii.
  • Indicatori general valabili și care merită luați în considerare:mușcarea buzelor=reprimarea\ascunderea unui sentiment; dilatarea pupilei=un sentiment cu trăire puternică; scoaterea limbii pentru mai mult timp=indisponibilitate\ocupație sau chiar respingere; bătaia pe spate în timpul unei îmbrățișări dintre doi oameni=dorința inconștienta de a-i transmite celuilalt că dorești să fi liber; nasul “șifonat” sau puțin adus în jos și ridicarea colțului stâng al buzei=dezgust; atingerea sprâncenei=dorința de a ascunde un sentiment.

Pentru a ști ceea ce simte celălat sau chiar ceea ce gândește este necesar să nu ne lăsăm induși în eroare de expresiile falsificate (iar pe această temă voi reveni cu diferențele dintre zâmbetele autentice și sincere care manifestă adevărata fericire și cele false care numai mimează fericirea-asta numai dacă voi primi feedback-uri pozitive și pe aceste teme 😀 ), dar nu în ultimul rând să nu uităm să uzăm de calitățile empatice și intuitive, care oferă un surplus de cunoaștere a emoțiilor celorlalți.

Cea mai proasta predica la amvon

Îmi încep această primă postare a blogului cu emoție in suflet. Sincer, nu aș fi vrut să scriu pentru prima oară la rubrica “Spiritualitate”, dar întâmplarea face ca ziua de astăzi să-mi ofere un tumultum de emoții…pozitive sau mai puțin pozitive…vom vedea pe parcursul postării.

Totul a început prin a asculta predica unui preot la amvonul unei biserici din apropiere. Pe lânga faptul că predica cu pricina a fost extrem de plictisitoare, cel mai probabil din cauza manierei în care a fost prezentată, și aici mă refer la lipsa de substrat, cu un conținut vag prezentat fără nici un pic de pathos, făra viziune, și până la urmă fără respectarea celor mai principiale reguli ale unui discurs în public obișnuit (road map, structură, analiză-de ce nu? ,etc) ; preotul care a predicat, a enunțat niște idei de o iraționalitate excesivă. A început prin a le spune bieților credincioși să vină la biserică îmbrăcați cu niște haine mai de Doamne-ajută (poate pentru a avea șanse mai mari să ajungă in Rai-încă nu știu) și a continuat spunând, prin sintagma “Iar acum mă refer în special la tineret” (chiar dacă erau numai 4-5 tineri in toată biserica și restu pana la 200-babe), că cei care poartă blugi în timpul slujbei, se închină la doi domni, lucru care pe moment chiar m-a amuzat. Ura si frustrarea au apărut atunci când a început să se întreacă orice limită a normalitații, în timpul predicii exclamându-se cu vehemență amenințări dure prin sintagme iraționale de genul “Tinerii TREBUIE să…”, “Tinerii NU TREBUIE să…” sau “Biserica PEDEPSESTE”, “Biserica, prin canoanele ei INTERZICE să…”, toate acestea fiind în contextul blugilor. Pe lânga faptul că în realitate nu există nici un fundament canonic care să valideze spusele lui nenea de la amvon-dar asta nu face subiectul discuției-acest tip de predici,din nefericire, prin conținutul lor cvasi-teologic si totalmente irațional, rigid, amenințător, habotnic și extremist în gândire, nu face decât să îndepărteze doritorii de apropiere de o oarecare practicare a unei forme de spiritualitate sau practici mistice(…) Ce să mai spun și de faptul că după predică, tinerii din biserică-așa puțini câți au fost-erau savoarea privirilor babelor care, în gând, inevitabil îi judecau, îi mustrau si îi compătimeau în același timp fiindcă vor ajunge in iad.

Așadar, nu de fiecare dată, merită respectată zicala populară “Fă ce zice popa, nu ce face popa”, fiindcă nu întotdeauna, acest popă este neapărat unul rațional și lipsit de mediocritate. Ar trebui să ne dăm voie nouă înșine, in primul rand, să gândim și să stocăm fiecare informație ce este îndreptată spre noi (fie prin intermediul mass-mediei, bisericii, sau a societații de regulă) prin filtrul rațiunii.