Cea mai proasta predica la amvon

Îmi încep această primă postare a blogului cu emoție in suflet. Sincer, nu aș fi vrut să scriu pentru prima oară la rubrica “Spiritualitate”, dar întâmplarea face ca ziua de astăzi să-mi ofere un tumultum de emoții…pozitive sau mai puțin pozitive…vom vedea pe parcursul postării.

Totul a început prin a asculta predica unui preot la amvonul unei biserici din apropiere. Pe lânga faptul că predica cu pricina a fost extrem de plictisitoare, cel mai probabil din cauza manierei în care a fost prezentată, și aici mă refer la lipsa de substrat, cu un conținut vag prezentat fără nici un pic de pathos, făra viziune, și până la urmă fără respectarea celor mai principiale reguli ale unui discurs în public obișnuit (road map, structură, analiză-de ce nu? ,etc) ; preotul care a predicat, a enunțat niște idei de o iraționalitate excesivă. A început prin a le spune bieților credincioși să vină la biserică îmbrăcați cu niște haine mai de Doamne-ajută (poate pentru a avea șanse mai mari să ajungă in Rai-încă nu știu) și a continuat spunând, prin sintagma “Iar acum mă refer în special la tineret” (chiar dacă erau numai 4-5 tineri in toată biserica și restu pana la 200-babe), că cei care poartă blugi în timpul slujbei, se închină la doi domni, lucru care pe moment chiar m-a amuzat. Ura si frustrarea au apărut atunci când a început să se întreacă orice limită a normalitații, în timpul predicii exclamându-se cu vehemență amenințări dure prin sintagme iraționale de genul “Tinerii TREBUIE să…”, “Tinerii NU TREBUIE să…” sau “Biserica PEDEPSESTE”, “Biserica, prin canoanele ei INTERZICE să…”, toate acestea fiind în contextul blugilor. Pe lânga faptul că în realitate nu există nici un fundament canonic care să valideze spusele lui nenea de la amvon-dar asta nu face subiectul discuției-acest tip de predici,din nefericire, prin conținutul lor cvasi-teologic si totalmente irațional, rigid, amenințător, habotnic și extremist în gândire, nu face decât să îndepărteze doritorii de apropiere de o oarecare practicare a unei forme de spiritualitate sau practici mistice(…) Ce să mai spun și de faptul că după predică, tinerii din biserică-așa puțini câți au fost-erau savoarea privirilor babelor care, în gând, inevitabil îi judecau, îi mustrau si îi compătimeau în același timp fiindcă vor ajunge in iad.

Așadar, nu de fiecare dată, merită respectată zicala populară “Fă ce zice popa, nu ce face popa”, fiindcă nu întotdeauna, acest popă este neapărat unul rațional și lipsit de mediocritate. Ar trebui să ne dăm voie nouă înșine, in primul rand, să gândim și să stocăm fiecare informație ce este îndreptată spre noi (fie prin intermediul mass-mediei, bisericii, sau a societații de regulă) prin filtrul rațiunii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s