Elogiu identității

Se iau patru sisteme divine
toate.
Se trec prin filtrul rațiunii
Și prin toate procesele subiectiv-active
ale conștiinței
În final transced în metafizic
formând chintesența.

Dar până aici sunt mii de-ntrebări
Ce sparg țesutul nervos
Precum ciocanul – un geam.

Nu vreau să văd, nici să simt nu mai vreau
Precum Arghezi și Toma necredincioși stagnau
În vârtejul înalt al rațiunii precum gnosticii și Kant.
Vreau doar o prezență sublimă în fapte și-n gând
Vreau totuși o identitate din când în când
Și puțină iubire pentru scumpul nost’ pământ.

Advertisements

11 thoughts on “Elogiu identității

    1. 1) Nu cred ca ai înțeles poezia, e puțin încifrată într-adevăr
      2) Universul este impersonal, e o inepție să spui că te identifici cu acesta
      3) Divinitatea, care este personală și a creat universul este singura cu care te poți identifica.
      4) Mântuirea nu este garantată de univers, în schimb de divinitate, da.

      1. Dragul meu cred ca nu ai propietatea cuvintelor, sau esti indoctrinat, din pacate la o vaesta frageda. Sa nu te simti lezat de cele ce-ti spun. Faptul ca te tratez cu maturitate, nu inseamna sa-mi raspunzi cu imaturitate.
        !. Universul este unitatea din care cu totii facem parte. A te identifica cu Universul inseamna a fi ACASA.
        2,Ce stii tu despre Divinitate? Din auzite, din citite, din informatii ciugulite de ici de colo ? Biserica si-a arogat aceasta interfata intre noi si asa zisa Divinitate. Adica, dupa parerea ta Divinitatea nu face parte din Univers? Spui ca numai cu Divinitatea te poti identifica(?!) Adica cu ceva de care HABAR nu ai.Cum este personala? Este asa o relatie particulara intre tine si ea, o fi vrun mos cu barba? Haida de…Spui ca a creat Universul…Si dupa aia unde s-a dus? Dupa tine Divinitatea este ceva si Universul altceva. Dragule, lasa prostiile care ti le baga popii in cap…EXISTENTA in TOTALITATEA ei ESTE DIVINITATEA, nu ce crezi tu.
        4. Care mantuire? Mantuirea este sa CONSTIENTIZEZI, cine si ce esti, sa constientizezi REALITATEA, nu sa bati campii dupa spusele bisericii.Nu esxista NICI O GARANTIE, totul este mister, aventura …extaz, fericire, bucurie…DESCOPERA acestea in tine, acolo unde te vei intalni cu Existenta, cu CENTRUL, cu constiinta. Nu te mai ascunde in spatele doctrinelor si teozofiilor profitabile pentru institutile bisericesti.
        Descopera sentimentul religios de care tot scriu pe blog, si lasa prostiile cu mantuirea. Stai pe pucioarele tale si foloseste talantul din dotare. Rastoarna lumea…ca s-o pui pe picioare…nu mai sta pitit in spatele credintelor religioase sa ai “garantii”. Garantia ta este ce ai primit in dotare…ATAT… FOLOSESTE aceasta oportunitate .
        Pacat ca te lasi dus de nas…

      2. Mai ideile tale nu au mama, nu au nici o noima. Sunt stapan pe cuvintele mele si poezia nu este despre identificarea cu vreo filosovie sau doctrina religioasa.
        2. Scopul meu personal in viata este sa ma autodepasesc, sa traiesc sa am rabdare si sa ma mantuiesc. Viata de pe pamant este premergatoare vietii vesnice
        2) sa te identifici cu universul e ca si cum te.ai identifica cu o piatra sau cu o roca. Universul este, repet, impersonal.
        3) iisus hristos s.a identificat cu Dzeu Tatal asta a facut tot timpul. Prefer sa ii urmez invataturile lui care sunt mult mai bune ca ale tale. Orice ai zice si oricat ai spune despre El este interpretat de ideile tale. Si omiti multe lucruri in postarile tale despre ceea ce a propovaduit Iisus. Ex…rugaciunea cu care nu esti de acord.

      3. Tinere…urmeaza-ti drumul mantuirii. N-am ce sa-ti mai spun. Esti in alta parte, iat orgoliul iti este calauza. Esti conditionat de o educatie otravita, pe care din pacate o vei transmite mai departe. Sa speram ca te vei trezi intre timp. Nu are rost sa mai comunicam…suntem paraleli. Iti doresc tot binele, adica TREZURE SPIRITUALA.
        Faptul ca esti indoctrinat, nu inseamna ca STI. Habar n-ai de Tatal, de Iisus, de Univers…Vorbesti vorbele altora. TU inca nu te-ai descoperit pe TINE, cel adevarat. Dun fericire Existenta are rabdare, daca nu acum…intr-o viata viitoare. PACAT ! Asta este pacatul, sa-ti ratezi fericirea. Tu o “gandesti” viata…nu o TRAIESTI.

      4. Eu nu vreau sa imi duc ideile mai departe, tu esti cel care iti expui parerile pe blog si la mine in comentarii. Ca nu stiu nimic despre Iisus este parerea ta strict personala. Este cert ca El se identifica cu Dzeu Tatal nu cu univers creat de el care este impersonal. Este cert si faptul ca el a avut apostoli care au fost pusi sa propovaduiasca cuvantul Sau mai departe, un cuvant plin de adevar revelat in sfintele scripturi. Ei bine eu dupa adevarul christic ma ghidez , nicidecum dupa experientele personale ale oamenilor de pe blog. Multumesc.

      5. Tinere, Lasa ghizii, lasa vorbele repatate papagaliceste si descopera VIATA, trece-o prin sufletul tau, nu prin mintea altora. Pacat de tineretea ta…Ai certitrudini, tragi concluzii, stii …fara sa sti. Repet…PACAT !
        NUMAI experienta personala iti va dezvalui UNICITATEA, altfel intri in TURMA, te pierzi…NU te mai ascunde in spatele lui Hristos…nu intelegi mesajul sau, ca daca l-ai fi inteles nu te inregimentai in turma. NIMENI nu poate urma pe Hristos, calea LUI este UNICA, ca a fiecaruia, Descopera calea TA si lasa certitudinile…altora.

      6. Dacă e s-o spunem pe hăi dreaptă și tu ești un ghid, sau dacă nu, tot ceva de genul. Eu îmi descopăr unicitatea prin felul meu de a fi și prin faptul că acumulez experiență. Am avut o viață destul de exaltată din multe puncte de vedere, și am tras mai multe învățăminte. Merg la biserică pentru că mă simt bine și pentru că descopăr lumină, pace și har nu din pricina faptului că sunt din turmă.

      7. Eu nu sunt nici un fel de ghid, de invatator sau altceva…Sunt insa TREAZ, imi folosesc mintea si sufletul din dotare, talantul, traiesc in realitate, nu a mea sau altcuiva. IN SINGURA REALITATE aflata in PREZENT. NU TREBUIE SA ACUMULEZI…scapa de cunoastere, de prejudecati, de conditionari…acestea te impiedica sa vezi cu mintea, cu sufletul tau…O minte plina de cunoastere, este o minte blocata, moarta. Eu nu spun sa urmeze NIMENI vreo cala a altuia, nici nu se poate. Cine crede ca poate urma calea altuia, fie EL…HRISTOS, se amageste, se iluzioneaza. NIMENI nu este ca Iisus si nici ca tine. Cum sa mergi pe calea lui Iisus…?! Tu esti TU ! Aaa…Iisus spune sa-ti folosesti talantul tau, este altceva. Nu sa furi talantul altuia sau sa-l ingropi pe al tau si sa intri in turma. EL este degetul care arata directia, nu sa faci ca altul, iar sa spui ca-l urmezi pe Iisus…este o MARE aroganta. DIRECTIA este comuna, dar calea este UNICA, este a fiecaruia.
        Zici ca ai o viata exaltata ?! Ce vrea sa fie asta? Daca te exalta VIATA, inseamna ca esti NORMAL.
        Si eu am mers la biserica, am practicat ritualuri, rugaciuni si toate alea…pana am realizat capcana. Popii au deturnat mesajul Hristic si au pus in scena , foarte abil, un spectacol al credintei, care trece prin BUZUNARUL lor. Iisus nu poate fi confiscat de nici un cult religios. El este revendicat de cei care profita de invataturile sale, dar le conditioneaza de INTERMEDIEREA acestor invataturi prin ei. prin aceasta interfata intre noi si noi, intre noi si Divinitate. Nu este nevoie de intermediari care sa-si traga profit de pe urma ADEVARULUI. Vand iluzii, dau ce n-au nici ei insisi. Te simti bine la biserica deoarece acolo se strang oameni care empatizeaza, care rezoneaza , dar asta n-are legatura cu popii. Iisus a spus multe lucruri pe intelesul unor oameni de acim 2000 de ani. Nu putea sa le spuna ADEVARUL “curat”, trebuia spus pentru mintea lor formata de BIBLIE. Folosea parabole si pilde, batea saua sa priceapa calul. Tu chiar poti crede ca exista diavoli ? Este o inventie de speriat ignorantii. Popii inventeaza diavolii, ca mai apoi tot ei sa se ofere sa te sacape…
        Eu pe blog incerc sa devoalez ce se poate vedea de fapt cu ochiul liber, dar ochii oamenilor sunt in ceata, iar ceata este generata de religii, de cei interesati, de cei care au de castigat de pe urma acestei ignorante.
        daca chiar vrei sa intelegi cu mintea/sufletul tau…ni ma crede pe mine, indoieste-te de rit ce sti de la altii, dar incearaca sa DESCOPERI TU. Vezi daca ce spun eu poate fi verificat, vezi daca ce spun popii poate fi experimentat. Ai indoieli, SPUNE din descoperirile TALE, nu incepe cu D-zeu , cu harul, cu Duhul Sfant, cu mantuirea.
        Incearca sa iti dezvolti organele spirituale, ochii si urechile de care spune Iisus. Astea se dezvolta prin cultivarea sensibilitatii. Uite cum creste o planta, un rasad, priveste-o cu dragoste zilnic cateva minute, cat poti…si o sa-i vezi campul energetic, aura…dar descopera tu, nu eu sau altul. Fiecare are TREABA lui, nimeni nu poate face nimic pentru altul. Vrei sa cunosti iubirea…LASA inima sa JUDECA, nu mai gandi viata, traieste-o cu inima…Nu te intreba ce sa faci ca sa faci ca Iisus…Mai bine fa ca tine, iar tu nu esti numai ratiune, esti in primul rand CONSTINA…Afla acest centru, acolo in interior. Eu nu sunt impotriva bisericii…ea este impotriva mea, vrea sa ma impiedice, sa ma faca sa cred ca NUMAI prin ea pot afla ADEVARUL. Aiurea…Zilele trecute un preot m-a blestemat(?!) pe blog. Este la vedere. Si asta deoarece nu a putut sa ma convinga de “adevarurile” lui . Cum sa cred in asemenea oameni?
        Spui ca spun una sau alta?! Concret, ce spun gresit? Poate ca gresesca eu…DOVEDESTE, nu incepe cu mantuirea si calea lui Iisus…ARGUMENTEAZA !

      8. Eu nu ți-am spus că vreau să devin ca Iisus, ar fi o aberație, dar ce am spus este faptul că doresc să îi urmez învățăturile. Este corect să trăiești prezentul, să fii fericit șșmd dar eu personal mă gândesc și la viața de apoi care în opinia mea există. Nu te poți reîncarna într-o piatră cum spun budiștii. E cam aberant. Nu am ce să îți mai argumentez, am tot argumentat în comentariile mele că nu prezența este cea care te mântuiește, ci Dzeu. Dacă crezi în viața de apoi propovăduită de Hristos ar trebui să te gândești și la mântuire. Referitor la spusele preotului…destul de urât .. ce să spun .. mai sunt și păduri cu uscăciuni

      9. Ce aperi tu? Tu iti aperi cunostinte capatate pana acum. Aceste cunostinte sunt aproape in totalitate capatate de la altii, din carti, din educatie.
        TU… DE LA TINE, PRIN TINE…ce stii?
        Ca sa poti urma invataturile altuia, dar mai ales ale lui Iisus, inseamna ca le sti. Nu?! Tu chiar crezi ca il intelegi pe Iisus? Probabil ca ai ajuns sa crezi asa ceva in urma modului cum biserica ti-a explicat aceste invataturi. N-are valoare. NUMAI descoperirea ta este REALA.
        Ce sti tu despre viata de „apoi” ? Iar imi vei spune ca sti de la altii. N-are valoare…Ai auzit de regresii care pot merge pana dincole de nastere, in care sa-ti cunosti viata(vietile) trecuta? Este posibil. EI SI ?
        Sa zicem ca afli. Cu ce te ajuta sa intelegi VIATA ASTA DE PE PAMANT ?
        Omule…tu ACUM si AICI treiesti. Ce o sa fie dupa moarte o sa vezi atunci. Vrei sa te asiguri ca esti nemuritor. Ei bine ESTI. Pentru tine poate sunt un „nimeni”, dar eu am experimentat viata de „dincolo” DA ! EXISTA ! Ei si?! Repet de o suta de ori…EI SI?! Ai rezolvat cu lumea asta… asa incat ti-a mai ramas de rezolvat ce se intampla in lumea cealalta ? Chiar stii TOT ce-ti poate oferi Existenta in lumea asta? Ma indoiesc.
        Stai linistit. Nu te reincarnezi decat ca OM ! Dar ce reincarnezi? O facatura a educatiei, o facatura sociala, un produs al ego-ului? Ce faci cu „talantul”, adica cu abilitatile capatate. Stii care este cea mai mare abilitate capatata? IUBIREA ! Ce-ai facut cu ea? Inocenta cu care te-ai nascut, ce s-a petrecut cu ea? Esti egotic ? Daca esti educat…banuiesc ca DA. Plecand de aici iti pot spune ce fel de reincarnare vei avea. Este previzibil, fara sa fiu prooroc.
        A trai in prezent nu inseamna a face act de”prezenta”. Inseamna a fi in pas cu Existenta, sa mergi odata cu soarele, adica sa fi constient de noul vesnic schimbator, imprevizibil, sa treiesti aventura si misterul vietii.
        Tu vrei sa sti dinainte ce o sa fie…Pai de ce sa mai traiesti atunci?
        Mantuirea este clipa in care iti vei descoperi sufletul, centrul fiintei…Cum poti sa crezi ca tu esti pacatos? TOTUL ESTE SFANT. Existenta este PERFECTA, nu poate genera imperfectiune. Existenta este D-zeu, iar tu trebuie sa descoperi asta, ai TOATE abilitatile necesare. Dar tu nu vrei. Tu vrei sa mergi pe caile batatorite de altii. NU MERGE ASA. Este nedrept, este o inselatorie, daca s-ar putea. Cel mai mare pacat este sa ratezi fericirea, extazul, si aceatea se afla in TINE si pretutindeni… dar in UNITATE ajungi prin sufletul tau. Tu vrei sa ti se dea prin cerseala, prin rugaciune, vrei sa stai cu mana intinsa…
        Heistos n-a propovadiut viata de apoi. A spus despre ea mult mai multe decat a lasat biserica sa se stie. Biserica noastra nici nu recunoaste reincarnarea…Este o prostie.
        Nu sunt paduri cu uscaturi…In biserica sunt uscaturi… si o pot demonstra oricand. De fapt orce om intreg la minte o poate vedea cu ochiul liber.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s