Mila – o virtute?

Habar nu am ce mi-a venit să scriu tocmai despre acest subiect, dar o fac totuși bazându-mă pe raționamentul că cititorul postării mă va înțelege și că există o posibilitate ca afirmațiile mele să aducă puțină lumină vizavi de acest subiect.

Ca să vorbim despre milă trebuie să pornim de la premisa faptului că aceasta este clasificată în totalitatea stărilor afective ca fiind o stare afectivă complexă. Nu este nici primară (bazală), dar nici superioară. Având această discernere, din start mila nu poate fi catalogată ca fiind o virtute deoarece nu este un sentiment superior. În opinia mea, numai acele sentimente superior-intelectuale precum dragostea, curajul, onoarea pot fi considerate adevărate virtuți.

Biblia vorbește deasemenea despre milă. Într-un pasaj biblic se pune întrebarea: “Cine a făcut milă cu săracul? Cel căruia i-a fost milă sau cel care a făcut (efectiv) milă cu el?” Din acestea discernem în egală măsură faptul că nu mila în sine (trăirea afectivă) este o virtute, ci atitudinea nobilă și curajoasă a omului de a face un act de caritate bazat pe rațiune și inteligență.

Închei prin a vă aduce la cunoștință părerea marilor filosofi și iluminați, unul dintre aceștia fiind Nietzsche, care au afirmat la rândul lor că mila este un sentiment pentru oamenii slabi ce sunt înclinați spre iraționalitate.