Fii tu însuți !

Mă bucur că am ocazia și oportunitatea de a vorbi despre acel curaj pe care fiecare dintre noi ar fi preferabil să îl avem, și anume acela de a fi noi înșine. Îl numesc curaj deoarece într-o lume post-modernistă, o lume a tehnologiei, informației și a globalizării să fii tu însuți reprezintă pentru mulți o mare dificultate, poate chiar pentru unii, o imposibilitate.

De ce se întâmplă oare tot acest lucru? Păi, în primul rând pentru că dorim cu multă ardoare să plăcem aproapelui nostru. Acest lucru ne dezavantajează deoarece niciodată n-o să putem fi pe placul tuturor, din nefericire. Așadar marea nebunie constă în a te lua după etichetele puse de ceilalți vis a vis de propria noastră persoană, fie ele bune sau rele.

Al doilea motiv, foarte bine întemeiat, zic eu, ar fi acela de a da randament pozitiv de fiecare dată. Fie că e vorba de școală, familie, prieteni sau locul de muncă, oamenii din epoca modernă aleg să fie cât mai perfecționiști în ceea ce privește elementele recent enumerate. Așadar, datorită faptului că nu întotdeauna putem funcționa la capacitate maximă și că nu întotdeauna avem meritul de a avea dreptate, unii se supără și clachează.

Ar fi de preferabil să evităm aceste clișee, să renunțăm la prejudecăți și să fim noi înșine.

Omul “citit” este un schimb valoros de cunoștințe

Probabil că unii dintre voi mă criticați aspru pentru definiția pe care o atribui omului, în general omului “citit”. Ar fi o definiție mult mai potrivită pentru funcția psihică a limbajului. Sunt de acord. Dar dacă încerci să judeci lucrurile cu luare de seamă, într-adevăr omul cu multe cărți la activ poate fi considerat o mașinărie de cunoștințe. Acest concept al cunoașterii ce intră în categoria celor mai profunde controverse filosofice (vezi Lucian Blaga – “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”) este atribuit nu doar gânditorilor, gnosticilor sau filosofilor ci mai cu seamă oamenilor care au avut parte încă din cea mai timpurie perioadă a vieții lor de lectură.

Nu cred că există o importanță semnificativă a tipului de lectură, deși perioada preadolescentă este corelată și într-o permanentă strânsă legătură cu lumea basmului, o lume prin ochii căreia individul, dar mai cu seamă persoana (individul în accepțiunea sa psihologică cu viață psihică constituită, conștientă și superioară) descoperă o permanentă luptă între Bine și Rău, având ca finalitate victoria Binelui; își dezvoltă creativitatea și face conexiuni între imaginar și real, lucruri chintesențiale pentru viitoarea sa viață de adult. Atribuie procedee imaginative precum aglutinări, schematizări, omisiuni, diviziuni, rearanjări, multiplicări cu viața de zi cu zi, devenind astfel mult mai ingenios, creativ, intuitiv.

Separat de lumea imaginară a basmului există în egală măsură o lume -poate la fel de profundă- și anume lumea beletristicii. Trecând prin literatura clasică în genere, omul dobândește prin prisma propriei sale conștiințe corelată cu conștiința personajului-narator (în cazul romanelor subiective) sau cu cea a protagoniștilor (în cazul romanelor obiective) o schimbare perceptivă asupra stimulilor interni dar mai cu seama externi. Aceste experiențe ale altor personalități semnificative sunt corelate la nivel cognitiv cu propriele tale experiențe de viață, ele reușind să reliefeze anumete convingeri, sau deopotrivă să le slăbească; ajutând în egală măsură la schimbarea subiectiv-activă a concepției despre lume și viață.

Da! Cititul este o formă manifestată senzorial-cognitiv de evadare dintr-o societate uneori mult prea mediocră, cititorul devenind astfel o persoană în rol, “un schimb valoros de cunoștințe”

1111

Liberul arbitru

Ce ramane omului dupa pierderea liberului arbitru:

De fapt nu este o pierdere. Pentru mine acesta este in repaus, stand-by sau chiar mort. Teologia a cazut lamentabil in eroarea de a crede ca omul are liberul arbitru. De ce? Pentru psihicul in alcatuirea sa are si o componenta inconstienta, cum imi place mie s-o denumesc – inconstiinta. Acest inconstient imi spune la un moment dat, de exemplu, prin schemele sale cognitive cand ma aflu la o petrecere „Uite ce melodie frumoasa”  iar eu ma simt brusc bine, dar efectiv nu stiu de ce. Atata timp cat exista aceasta parte care de cele mai multe ori ne ghideaza viata (instincte, trebuinte primare si dorinte, s.s.m.d) nu mai putem vorbi de faptul ca suntem deplin constienti si\sau treji  cand facem o actiune, ajungem la o anumita concluzie, elaboram idei, s.s.m.d.

Si totusi ce ii ramane omului dupa pierderea acestei functii “primordiale”? Raspunsul e simplu: Vointa. Nu acea vointa mult vehiculata de teologie ca fiind o capacitate de a alege intre bine si rau. In plus, fie vorba intre noi binele si raul sunt lucruri subiective, iar eu cel putin daca as fi fost in locul lui Adam as fi muscat din mar fara sa-mi fi spus sarpele ca voi deveni asemenea lui Dumnezeu. Probabil l-as fi vazut mai mare si mai gustos. Eu personal ma refer la acel tip de vointa care te ajuta sa iesi din situatii inconvenabile si momente greu de depasit. Acea vointa care in urma unor greseli comise te ghideaza spre Intelepciunea de a nu le mai face. O vointa “de fier” care iti formeaza pe parcursul anilor taria de caracter necesare pentru a depasi obstacolele vietii si a merge mai departe orice s-ar intampla.

Invidia ca si fenomen social

Invidia, precum ura, mânia, și multe alte sentimente negative, ascunde în spatele ei suferință. Această suferință, urmată de invidie, are valențe psihologice ale complexului de inferioritate vis a vis de persoana invidiată. În plan social, aceasta se manifestă sub diferitele ei forme comportamentale (diferite de la o persoană la alta), în momentul în care, din prea mult orgoliu (orgoliul, nereprezentând stimă de sine sau încredere în forțele proprii), nu putem accepta ca celălalt să fie mai bun decât noi, că este în avantaj, și ne este greu să suportăm să fim depășiți de alții. În cele mai multe contexte, aceasta se manifestă comportamental, față de persoanele cele mai apropiate, pentru că ele sunt “competitorii noștri acerbi” față de care ne putem simți inferiori, vulnerabili sau neputincioși.

Pe lângă faptul că stârnirea invidiei celorlalți (în urma unor percepții greșite ale comportamentelor noastre, de cele mai multe ori) ar trebui să ne pluseze și mai mult stima de sine, trebuie înțeles încă de la început că cel mai folositor lucru pe care-l putem face, este să îi tratăm cu egalitate, afecțiune și înțelegere. Iar dacă noi înșine suntem cei care îi invidiem pe ceilalți, este de preferat să ne descifrăm codurile charismei și să îi lăudăm\apreciem iar nu în ultimul rând să le acceptăm criticile constructive.

În contextul acestei postări, doresc să adaug o mică povestire, care relevă și mai mult necesitatea tratării acestor persoane cu căldură sufletească, înțelegere a adevăratelor lor sentimente ce se află în spatele comportamentelor și cu egalitate: „Rătăcind pe ici, pe colo, un câine uriaș ajunse într-o odaie care avea pe toți pereții oglinzi imense. Astfel se văzu dintr-o dată înconjurat de câini. Se înfurie și începu să scrâșnească din dinți și să mârâie.  Firește și câinii din oglindă făcură la fel, descoperindu-și colții fioroși. Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte și în alta pentru a se apăra de atacatori, după care, latrând cu furie, se aruncă asupra unuia dintre presupușii săi adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, căzu la pământ fără suflare și plin de sânge. Dacă ar fi dat din coadă prietenește o singură dată, toți câinii din oglindă ar fi răspuns în același fel și astfel întâlnirealor ar fi fost o sărbătoare.”

catelush

De ce fac debate

Debate-ul, sau dezbaterile academice reprezintă după cum este sugerat și de denumire, un mod de dezbatere la un nivel înalt, un nivel ce necesită cunoștințe în majoritatea domeniilor dintr-o societate (educație, politică, economie, justiție, ș.ș.m.d). Pentru mine personal, această modalitate de a te manifesta, de a te folosi de propriile tale aptitudini și calități (oratorice, persuasive, empatice, lingvistice, de inteligență) este o ocazie minunată și o oportunitate uriașă de a mă dezvolta personal din toate punctele de vedere. Entitatea non-guvernamentală DSDC, a cărei membru sunt-și spun asta cu multă mândrie-este una din puținele entități, care în condițiile unei societăți mult prea conformiste, neimplicate si delăsătoare, dorește să schimbe, să se implice, să propună, și nu în ultimul rănd, să educe. Ei bine, această entitate are tot potențialul de a-i învăța pe tineri cum să dezbată, cum să-și susțină propriile argumente, cum să vorbească în public, și multe altele. În continuare voi prezenta câteva motive majore și esențiale pentru care eu fac debate-poate îi conving pe cei care citesc această postare să facă și ei parte din această organizație 😛

  • Elimină anxietatea comunicațională- multe studii arată că de cele mai multe ori, frica de a vorbi în public este mai mare decât frica de a muri. Prin traininguri ținute de experți în arta vorbitului în public, dar și prin participarea propriu-zisă la competiții numeroase (atât în cadrul organizației, cât și la competițiile naționale), învățăm să ne controlăm emoțiile de a vorbi în public, pâna la eliminarea lor definitivă.
  • Dezvoltă încrederea în sine- la început nu credeam acest lucru, dar după câteva competiții am realizat că socializarea cu debateri din diferite orașe ale țării, vorbitul în public în sine cu tehnicile de persuasivitate, exprimarea emoțiilor și bineînțeles câștigarea majorității meciurilor, te validează ca persoană și îți ofera un surplus de încredere în propriile tale aptitudini (printre care și cea de a gândi-critic de cele mai multe ori, de a convinge și de a te face înțeles)
  • Îmbunătățește stilul și imaginea- Tot limbajul non-verbal și stilul de a argumenta, de a-ți expune propriile idei și convingeri, dar și modul în care alegi să faci acest lucru, sunt lucruri pe care le înveți în cadrul organizației, lucruri care te ajută în primul rând în viața cotidiană și în relațiile interumane. Cu toții avem o oarecare nevoie  patologică de aprobare și de a avea dreptate. Atunci de ce nu am obține acestea într-un mod mult mai ușor, cu stil?
  • Oferă oportunități- în piața muncii actuale, din ce în ce mai mulți angajatori apreciază calitățile vorbitului în public, dar și cei care au proprile lor intreprinderi și stăpânesc această artă, iși dezvoltă mult mai bine afacerea și prin încrederea manifestată, obțin mai multe contracte și facilități. Există și inițiative precum excursii și tabere, lucruri ce-i fac pe tineri să-și îmbunătățească capacitățile de socializare într-un mediu ce îmbină formalul cu non-formalul (distracție, activități, etc). A vorbi în public înseamnă să iei atitudine, să fi non-conformist, să îi influențezi tu pe ceilalți într-un mod cât mai profesionist și să câștigi în urma acestor reacții.

Thanks! 🙂

Indicatori comportamentali-inca o resursa in cunoasterea celorlalti

Încep rubrica “Psihologie” prin a posta un ghid practic de cunoaștere a emoțiilor celorlalți. Cu toții avem stări sufletești, de cele mai multe ori diferite și fluctuante în aceeași măsură de la o situație cotidiană la alta, sau de la un eveniment la altul. În anumite momente putem fi entuziasmați, exaltați, fericiți și euforici iar în alte împrejurări, posomorâți, irașcibili, disprețuitori sau triști. Cunoașterea emoțiilor celorlalți este folositoare atât pentru a-i cunoaște și înțelege mai bine cât și pentru a ști cum să ne comportăm noi înșine în raport cu interlocutorii noștri, de cele mai multe ori pentru satisfacerea unor nevoi personale-de ce nu? Înainte de a începe, țin să menționez faptul că există și indicatori falsificați de ceilalți cu scopul de a induce în eroare sau pur și simplu de a mima anumite emoții inexistente cu adevărat (zâmbet fals, falsa ironie, ș.ș.m.d), indicatori pe care îi vom parcurge împreună.

  • Atitudini sumisive\de supunere sau chiar aversiune față de propria persoană: picioare ținute drept și încrucișate în formă de foarfecă (și\sau voința de a fi considerat arogant), ascunderea picioarelor (sub scaun, de cele mai multe ori), postura defensivă a mâinilor ce sunt împreunate în față, aprobarea cu capul de sus în jos, sprâncene ridicate și ochi relaxați (figura inocenței), un singur picior pe care cade toata greutatea corpului iar celălalt picior este îndoit cu talpa, fie în față, fie în spate sau cu vârful atingând pamântul, roșeața feței, deoarece după cum spune și Peter Collett, indivizii care înroșesc des sunt cei mai preocupați și îngrijorați pentru felul în care sunt văzuți de ceilalți. Rosul unghiilor este deasemenea de cele mai multe ori un semn al dezaprecierii propriei persoane  sau de ostilitate inhibtă.
  • Semne ale minciunii și ale anxietății (îngrijorării): Am ales aceste două manifestări (minciuna și anxietatea) pentru a fi puse împreună deoarece nici gesturile, mimica și micro-expresiile care le trădează nu le exclud reciproc. Așadar, principalele semne ale anxietații și minciunii sunt: “atingerea corporală” ca formă a autoliniștirii, prin atingerea părului, atingerea unei părți opuse ale corpului (mâna dreaptă care atinge brațul de la mâna stângă), frecarea mâinilor, jocul cu inelul, sprâncene ridicate și unite, mușcarea ambelor buze, în care buza de sus și cea de jos sunt trase înăuntrul gurii și ținute strâns. Ferirea privirii sau o privire mult prea atentă împreunate cu acoperirea gurii (la copii), masarea părții drepte a buzelor (la adoleșcenți) și atingerea părții de jos a nasului sau a nasului cu mana\umflarea nărilor (la adulți) cât și atingerea buzelor cu degetul sunt semne clare ale minciunii.
  • Indicatori general valabili și care merită luați în considerare:mușcarea buzelor=reprimarea\ascunderea unui sentiment; dilatarea pupilei=un sentiment cu trăire puternică; scoaterea limbii pentru mai mult timp=indisponibilitate\ocupație sau chiar respingere; bătaia pe spate în timpul unei îmbrățișări dintre doi oameni=dorința inconștienta de a-i transmite celuilalt că dorești să fi liber; nasul “șifonat” sau puțin adus în jos și ridicarea colțului stâng al buzei=dezgust; atingerea sprâncenei=dorința de a ascunde un sentiment.

Pentru a ști ceea ce simte celălat sau chiar ceea ce gândește este necesar să nu ne lăsăm induși în eroare de expresiile falsificate (iar pe această temă voi reveni cu diferențele dintre zâmbetele autentice și sincere care manifestă adevărata fericire și cele false care numai mimează fericirea-asta numai dacă voi primi feedback-uri pozitive și pe aceste teme 😀 ), dar nu în ultimul rând să nu uităm să uzăm de calitățile empatice și intuitive, care oferă un surplus de cunoaștere a emoțiilor celorlalți.